Oare Sunt un Porc?

Troaca Comunitara

No menu assigned!

“Facere de bine, futere de mama!” Really?! No shit?!!

Comunitatea OSPMintea de Osepist“Facere de bine, futere de mama!” Really?! No shit?!!

“Facere de bine, futere de mama!” Really?! No shit?!!

Motto: “OMUL … este de fapt un personaj pur imaginar care ar avea doar de câștigat din a face un rău pe care-i este la îndemână să-l facă, și … nu-l face” – #‎unapăzi

Nu-i foarte clar nu? Ok, Iata si “mura-n gura”:

DA SUNTEM FOARTE PROSTI CU TOTII, CA SPECIE!!.. datorita nevoii fundamentale de a colabora, de a ne ajuta reciproc, pe care o simtim cu totii ca pornire interioara inexplicabila, insa de care ne ferim cu totii ca de dracu.

Printre nenumaratele exemple, cel mai elocvent este inventarea de timpuriu a ideii de “afacere” pe langa cea de “troc” (“afacerea” e atunci cand iti dau la schimb mai putin decat merita ceea ce imi dai tu, iar “trocul” este atunci cand iti dau la schimb ceva exact de aceeasi valoare cu ceea ce mi-ai dat tu). Eu angajez 10 oameni, acestia castiga X/luna fiecare, iar eu castig 100X de pe urma muncii lor plecand de la pricipiul eronat ca eu merit mult mai mult doar pt ca eu sunt destept si ei nu, sau de la alte principii fortate dpdv natural, construite tot pe niste reguli superficiale sociale, principii astfel 100% neavenite si fundamental utopice.

“Te nasti si mori singur” (pe scurt “legea junglei”), este doar un indemn la a fi vorace, indemn ridicat dintotdeauna la rangul de principiu de conduita, propovaduit de toti nemultumitii permanenti ai speciei (deci cam de toata lumea), ce nu realizeaza interpretarea complet gresita a ceea ce pot observa in natura (in jungla).

Toti, in mod “inteligent” scot in evidenta cu obstinatie doar partea cu survival of the fittest & shit, si nimeni nu sesizeaza “colaborarea permanenta si simbiotica dintre elementele naturii”, astfel nimeni ne-traducand “legea junglei’ (a naturii) in termeni umani cu sensul ca “orice depasire a limitei decentei posesiei cuiva, duce in mod direct proportional la neajunsul altcuiva, si deci la dezechilibre si la o functionare defectuasa care se desfasoara pe un termen destul de lung raportat la scara unei vieti (secole, generatii), insa asta durand atat de mult incat ne face sa o consideram ca fiind o stare de echilibru si nu o degradare lenta ce genereaza razboaie, saracie, necazuri, etc, respectiv chinul a milioane de oameni pe toata durata vietii acestora”.

Unde e greseala/prostia? Simplu: Nicaieri in natura nu exista asemenea discrepanțe de “nivel de trai” între majoritate si acei cativa ce au avut STRICT NOROCUL de a avea acces la o resursă oricare ar fi aceea, in speță cei ce au avut simpla șansă de a se naste nitel mai jmecheri sau mai puternici decat ceilalti, doar intr-o familie, într-o țară sau intr-o perioada mai buna, sau… doar mai tarziu fiind astfel mai tineri decat unii mai batrani si mai neajutorati. Astfel – la extrema – nicaieri in natura nu se chinuie sau “sunt eliminati cei slabi” in proportii macar comparabile cu cele in care se incadreaza specia umana.

De mii de ani facem permanent “afaceri” de cand deschidem ochii dimineata si pana ne culcam, folosindu-ne de cei din jur in mod declarat (“in lumea larga, in societate”) sau subtil (“in familie”), in vederea obtinerii de “bunuri si servicii”, si nu sesizam perisabilitatea valorilor materiale in raport cu valorile spirituale si umane, ne-sesizand astfel ineficienta inexplicabila a senzatiei de “castig personal” si “realizari personale” cu care ne alegem pe termen lung, ce duce invariabil la insuficiență, nemulțumire, si implicit la nevoia de a aduna permanent mai mult si mai mult “calcand pe cadavre” in formele traditionale binecunoscute, doar pentru ca… putem.

“Progresul a mers tot timpul mult inaintea ratiunii, care a venit si ea din urma tîrâș mult mai târziu saracuța”.

Da, de fapt este vorba despre un rationament gresit, ce a definit astfel dintotdeauna,… doar o intreaga lume formata din oameni preponderant “rai si prosti”.

Un om bun sau rau este doar “un punct de vedere la un moment dat”… adică – empiric vorbind – este absolut orice om despre care un alt om știe la un moment dat doar lucrurile bune pe care le-a făcut respectivul, binențeles fiind vorba despre lucrurile bune strict din punctul de vedere si doar cu ajutorul puterii de intelegere ale celui ce îl consideră ca atare, acesta la randul sau nefiind prea inteligent nici el,

Da. Dacă sunt mai mulți ce consideră acele lucruri ca fiind bune, automat cel în cauză e considerat a fi “om bun”.

Bine, dar practic exact așa este definit și un om rău despre care am aflat doar lucrurile “bune” pe care le-a făcut, nu?!

Păi cum face un om rău lucruri bune din cand in cand? Clar nu le face involuntar, deci e volitivă treaba, adică le face pentru că vrea, pentru că așa alege să le facă în situatia dată: “bune” în loc de “rele”, nu?

Dacă de fiecare dată când “omul rău” are ocazia să facă un lucru pe care îl poate face bun sau rău respectivul om rău va alege să facă un lucru bun in loc de un lucru rău, omul acela e rău… sau e bun?

Atunci cum fac totuși oamenii lucruri bune în mod “natural”, “involuntar”, fară să analizeze și să aleagă, deci cum e cu “oamenii buni” nativ?

Să zicem ca sunt unii care se nasc direct buni (chiar sunt unii). Deci la aceștia nu ar fi o chestie volitivă ci pur și simplu așa le vine să facă, lucruri bune fără să aleagă, adică pe negândite.

Deci dacă o fac pe negândite inseamnă că nu pun în balanță și varianta rea pentru că nu le vine în cap, nu o cunosc și n-o analizează luând astfel în mod inconștient o decizie defavorabilă variantei rele.

Din toate astea rezultă că un om rău care face mai rar sau mai des lucruri bune, isi foloseste exclusiv INTELIGENȚA pt a analiza situația, gândindu-si si hotărandu-si alegerea si făcând astfel de fiecare dată ceva împotriva firii sale.. rele? Pai toată stima!!

Astfel rezultă că “omul nativ bun” nu are meritul de a gandi si de a cântări prea mult lucrurile, acesta facând bine permanent… ca o plantă: “in mod natural”. Cât de mare este riscul ca acesta să greșească ne-făcând analize și alegeri în consecință și astfel riscând să “iasă rău” chiar dacă vrea sărăcuțu “să facă bine”? Cine a inventat povestea cu “ferice de cei saraci cu duhu ca a lor va fi imparatia cerurilor” e clar ca s-a referit in cunostinta de cauza strict la “imparatia cerurilor”, pt ca pe pamant n-o duc prea bine cei saraci cu duhul.

Ok, gata cu jocul de cuvinte “om bun/om rau”, ce s-a dorit a sugera doar ca oamenii se cam impart in doua dpdv al modului in care fac ei “bine” si “rau”, pentru că “organul inteligenței” ce ne definește ca specie, ne si diferentiaza in cele doua categorii permitandu-ne teoretic să facem ambele – și bune și rele – atat rational cat si “la noroc”, astfel oamenii putând face lucruri efectiv bune preponderent in măsura în care îi duce capul să le ALEAGĂ ca fiind bune, la care se adauga uneori si norocul de a intalni pe cate unul care e fundamental bun si care face ceea ce face bun in virtutea unei “toane native”, dar care nu analizeaza nimic in profunzime si astfel… poate gresi foarte usor fie macar si prin “insuficienta binelui pe care-l face”, daramite prin riscurile pe care le implica orice demers inconstient ce se bazeaza doar pe “intentii bune”.

Evident, partea proastă este ca binele omenirii s-a cam bazat pe cea de-a doua categorie, prima… fiind insignifianta ca numar si astfel si ca importanță, pt ca la oameni “majoritatea conteaza” (da, de ex Einstein a spus mult mai multe decat cele ce i-au fost luate in seama si aplicate ca atare)

Practic din punct de vedere al “facerii de bine”, oamenii nu s-au impărțit niciodată sub nici o forma în “buni” și “răi”, ci doar în “mai proști ” și “mai putin proști”, cei cu adevarat “destepti” dealungul vremurilor fiind de fapt foarte putini la numar, acestia fiind in cel mai bun caz considerati “genii sarite de pe fix”, quakeri, sfinti, sau mai des blamați, internati la nebuni sau arsi pe rug, deci in general confundati cu orice altceva in afara de ceea ce erau ei de fapt, adica pur si simplu… doar “destepti”.

Binenteles ca da: “Prin prisma ignorantei ne-a guvernat si ne guverneaza jungla, cu teama de instabilitate si disconfortul neimplinirilor, senzatii permanente implicate de supravietuirea in absolut orice forma de organizare sociala cunoscuta vreodata de om”.

In aceasta jungla generata geo-istoric in mod meticulos sau accidental tot de catre noi insine printr-un proces retard denumit pompos “progres”, reusim sa fim inconjurati pe toata durata vietii doar de ostili si de cativa semi-indiferenti pseudo-interesati, definiti ca fiind “persoane apropiate”, si obtinem practic in mod constant doar forme de “supravietuire in regim de avarie”, adica diferite forme de organizare sociala bazate exclusiv pe relatia exploatator-exploatat.

Toate formele de progres filantropice sustinute prin investitii de orice fel sau pur si simplu rezultate accidental, au fost si sunt fara exceptie doar moduri schingiuite si meschine de a compensa si de fapt de a ocoli in mod nejustificat si stupid o lege a firii, adica aceasta lege naturala a colaborarii si sustinerii reciproce permanente, ce nu a functionat niciodata nici macar partial sau macar experimental in societeatea umana, aceasta fiind propovaduita cat de cat doar prin religii sau prin povesti si scenarii moralizatoare romanțate, fictive.

“A DA”. A da prin ceea ce ai putea sa iei in plus si nu iei, ba la nevoie a mai da si din ceea ce ti se cuvine.

Aceasta lege luata in ras de cele mai multe ori ca fiind utopica odata cu protagonistii si propovaduitorii lui “A DA” – exceptiile societatii, Dalai Lama, Indira Gandhi, Maica Tereza, etc – ar fi trebuit sa guverneze dintotdeauna calitatea vietii cu efecte de “raiul pe pamant”.

Adunam toata viata bunuri materiale si bani fiind permanent nemultumiti de ceea ce am adunat si daca ii intrebi si au chef sa iti raspunda, cei bogati raspund ceva de genul “banii inseamna putere” sau in cel mai bun caz “nu banii conteaza ci calitatea vietii pe care o poti cumpara cu acestia” .

Practic e ca si cum ai spune “imi cumpar Mercedes pentru mine si merg eu cu el si il tin in garaj la mine si chiar daca imi rup Mercedesul, nu are sens sa contribui cu nimic la asfaltarea strazii pe care locuiesc si pe care plec si vin eu cu Mercedesul meu zilnic, pentru ca strada pe care locuiesc eu nu e doar a mea ci este si a ta si a lui, si astfel nu beneficiez doar eu de acel asfalt

Inlocuirea permanenta a multumirii firesti, a starii de liniste sufleteasca si de suficienta interioara reala – pentru ca in lumea actuala intr-adevar sunt greu de obtinut – cu diferite bunuri sau cu sume cu care se pot obtine valori materiale in exces, reprezinta doar un efort disperat si cu rezultate nule de a ne creea o senzatie de “proprie importanta”, de siguranta a pasilor nostri prin propria viata, pe care o percepem de fapt la sfarsit ca fiind scurta si de proasta calitate, practic pierduta, gresita,… goala.

Cat de tare ne mintim pe sine ca lucrurile nu stau nici pe departe asa ?

Tare !

Din ce motiv?

Pai din ignoranta si spirit de coeziune cu opiniile si actiunile celor din jur la randul lor nu foarte destepti (zis si “spirit de turma”),…  si dupa ce ne mintim pe sine ca am progresat si ca totul a fost ok, ii mai invatam si pe copii nostri sa faca si ei cum facem noi, “ca sa le fie si lor bine”.

Hilar.

Comenteaza daca te tine

Your email address will not be published. Required fields are marked *

[sc:index-extra]