Comunitatea OSP

Blogul Comunitar

Povestile lui Marco – Episodul 3

În care Marco mănâncă singur masa de Paște și îi lasă stăpânului său în buzunar 20.000 de bețe

Lui Marco îi plac sărbătorile, ceea ce este explicabil: cât timp dna Cristina gătește cele mai alese bucate: miel împănat, salată de boeuf, sarmale, piftie ș.a.m.d., el nu trebuie decât să stea în fața ușii de la sala de bucătărie și să aștepte. Dl Grigore îi pune dinainte osul din piele de vită, acest substitut 3 în 1 de vânătoare, pradă și hrană, trimițându-l în camera de zi. Marco înhață osul pentru a-l arunca, peste câteva clipe, în coșul de rufe al dlui Grigore, peste cămășile sale Armani, apoi se întoarce înapoi în fața ușii de la bucătărie, de unde continuă să-i facă ochi dulci dnei Cristina. Dl Grigore suferă de ulcer, așa că nu mănâncă nici miel împănat, nici salată de boeuf, nici sarmale, nici piftie. El nu servește decât o supă de albitură cu pâine prăjită și piept de pui la tavă. Dna Cristina, al cărei bust este, de la an la an, tot mai proeminent, a fost însă educată în familia ei să nu treacă o sărbătoare fără să gătească ceva, mai exact fără să umple frigiderul, masa și debaraua, ba chiar și balconul cu tot felul de bucate – s-o găsi cineva să le mănânce!

De câțiva ani, nu-i mai vizitează nimeni de sărbători, în afară de un nepot al dlui Grigore, fiul unei verișoare din provincie pripășit prin București, care nu pierde niciun Paște pentru a-și umple, în casa Grigore (pe dl Grigore așa îl cheamă: Grigore Grigore), stomacul și buzunarele. Într-o vreme, veneau și vreo cinci-șase prieteni, majoritatea foști colegi de facultate ai dlui Grigore, atrași de perspectiva unei după-amieze copioase în grădina casei sale din Cotroceni. Cum însă dl Grigore nu mai putea să bea decât ceai, după trei ore se uita la prietenii săi, deja chercheliți, ca la niște bivoli care rag. Unde erau prietenii săi din studenție, cu care discuta nopți la rând despre romanele lui Dostoievski? Subiectele de discuție erau din ce în ce mai subțiri și, până la urmă, se reduceau la unul singur: sexul. Pe dna Cristina o amuzau aceste dialoguri romantice, nu și pe dl Grigore, care, acum trei ani, după ce unul dintre prieteni și-a permis să-i pună mâna pe umăr soției sale, a pus capăt definitiv întâlnirilor. Și dna Cristina avea un fost coleg de serviciu, care o mai vizita de Paște, dar care nu discuta niciodată despre sex, din păcate. Sau, din fericire. Pasiunea sa erau mumiile din Egipt. Dnul Grigore a spus într-o zi că dnul Matilda (așa îl chema pe fostul coleg al dnei Cristina) este complet ridicol și nu se pricepe la nimic. Dna Cristina n-a fost deloc de acord și a replicat promt: ”Dragă, este cel mai bun jucător de table pe care îl cunosc.” În fine, nici soții Papadopol, de care pe dna Cristina o legau atâtea amintiri, n-au mai trecut pe la ei. De când dnul Papadopol s-a îmbolnăvit de Parkinson, cei doi soți pur și simplu nu-și mai amintesc nimic.

Marco auzise pași pe alee, dar tocmai atunci o bucată zdravănă de ficat de porc se învârti prin aer, astfel că apărarea casei a fost, pentru o clipă, amânată. În fața dnei Cristina, care deschise ușa, se afla nepotul dlui Grigore.

-Unchiule, se adresă nepotul, imediat după ce s-au așezat la masă. Ce-ți pasă ție! Ai prins, după ’89, partida cea mare și iată-te într-o vilă din Cotroceni, cu Q7 în garaj, nevastă frumoasă și dog german la picioare. Ce poți să-ți mai dorești? E-adevărat, ai fost pragmatic, nu ca mine, un poet idealist. Dar, să spunem că și eu aș putea fi pragmatic, și chiar sunt uneori, când îmi vine cheful, când mă lasă muza. Numai că au trecut vremurile, unchiule! Astăzi nu mai e nimic de furat, mă înțelegi? Și, chiar dac-ar fi, te ia DNA-ul.

Dl Grigore nu se miră, auzind aceste cuvinte. Era textul cu care nepotul său prefața, întotdeauna, o cerere financiară.

-Tu unde mai lucrezi, Mirel? Îl întrebă pe nepotul său.

-Momentan, nicăieri. Fac un curs de brokeri, dar nu pentru bursa de la noi, ci pentru bursa din Tokio. Sper să fiu milionar în maximum un an de zile. Pentru asta, am nevoie însă de un intro, nu mult: 20.000 de bețe.

Marco nu suportă ca stăpânului său să i se ceară bani. Pur și simplu nu suportă. Dacă ar fi fost om, ar fi ajuns bancher. Tocmai de aceea, ori de câte ori în camera de zi are loc vreo întâlnire cu substrat financiar, Marco este dus la etaj, în dormitor. Când auzi de cele 20.000 de bețe, sufletul de câine i se întunecă și începu să latre ca un apucat. Nimeni nu putu să-l stăpânescă decât, într-un târziu, stăpânul său, care îi spuse:

-Nu-i dau nici un ban acestui pierde-vară. Să se ducă la muncă!

Marco mai schelălăi atunci puțin, apoi se așeză în două labe și dădu din urechi, satisfăcut. Nepotul era deja în stradă, de unde striga peste gard:

-Sunteți niște hoți, niște hoți! O să pun DNA-ul pe voi!

Drept răsplată pentru reacția sa rapidă și convergența de valori cu stăpânul său, Marco n-a mai primit osul de vită, ci șase sarmale și o piftie.

Așa s-a petrecut ultimul Paște la care soții Grigore au avut invitați.

Comenteaza daca te tine

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 
  • Gandul zilei de Gicuta

    Omul este o persoana umana!

Evenimente Curente

Afla primul ce se intampla la noi in Comunitate.

 
 
Salvam Teatrul!

Salvam Teatrul de vara din Parcul Bazilescu

  • "Am nevoie de renovare, nu joc teatru!" - O campanie a Comunitatii OSP
  • Sign | Join
 
 
Aegerile OSP

Comunitatea de Proiecte - Un Eveniment OSP 2016

  • Implica-te si tu! Voteaza Proiectul tau preferat sau propune un Proiect si devino admin OSP!
  • Participa | Trimite