Comunitatea OSP

Blogul Comunitar

POVESTEA MEA – EPISODUL 5

Am ajuns in Mediapro in decembrie 1992 adusa de un bun si vechi prieten, Andrei Boncea. El era de putin timp reporter la Mediafax, eu studenta la ASE si, cand venea in vizita la mine, in caminul studentesc,  ma ruga sa ii citesc story-urile pe care le scria pentru Mediafax si sa imi dau cu parerea. Nu stiam ce e Mediafax, nu stiam exact ce inseamna sa fii reporter, ba chiar glumeam pe seama lui Andrei Boncea, corectandu-i permanent stirile pe care le scria. Imi placea sa glumesc pe seama lui.

Intr-o zi mi-a spus: Daca te crezi asa buna si ma corectezi mereu, hai si tu sa lucrezi acolo.

Cum am spus, eu eram studenta la ASE, cariera mea urma sa fie una de contabil sef sau ceva de genul asta si, auzindu-l pe Boncea, mi s-a parut ca ar fi o gluma buna sa ma angajez in presa.

Asa ca am mers la un interviu cu directorul de atunci al agentiei Mediafax, Adrian Ionescu, care mi-a zis “hai la treaba” de a doua zi. M-am dus, am intrebat ce sa fac, cum se face o stire. Mi-a dat modele, oameni care sa imi explice, m-am prins repede. M-am dus imediat pe teren, la prima mea conferinta de presa a unui partid, PNL, si m-am trezit ca pun o intrebare. Valeriu Stoica era lider al partidului pe vremea aceea si m-a intrebat cine sunt si ce institutie de presa reprezint. Am zis: Doina Gradea, Mediafax. Nu stia nimeni de Mediafax, dar am pus intrebarea. Era mai mult o intrebare de curiozitate personala. Culmea e ca m-au luat in serios si mi-au raspuns. Dupa conferinta am venit la Mediafax, am scris o stire, si uite asa am intrat eu in presa.

Parca era o joaca in fiecare zi. Veneam cu placere la serviciu, imi doream sa stau cat de mult ca sa invat, sa aflu, la fel erau toti in jurul meu. Si jocul a devenit realitate cand am fost angajata cu de carte de munca si cu un salariu dublu fata de cat castigau mama si tatal meu la un loc.

In scurt timp am descoperit ca imi doream sa nu mai plec de acolo. Pentru ca acolo era viata mea. Imi descoperim in colegi buni prieteni cu care imparteam si impartaseam tot. Mihnea Vasiliu, Camelia Spataru, George Scutaru, Teo Trandafir, Adina Gorita, Dragos Constantinescu erau printre colegii mei.

sarbu

Adrian Sarbu

L-am cunoscut pe Adrian Sarbu la scurt timp dupa angajarea la Mediafax. Stiam ca e “patronul”, ca fusese prin Guvern, ministru, si ca e simpatic. Stiam ca patronii sunt aia care dau banii si vor sa castige bani. Sarbu insa, suprinzator pentru mine, era interesat de stiri, ne invata cum sa facem stiri si presa in general. Stia tot ce insemna mass media si nu numai din Romania. Mergea  des in strainatate,  citea reviste straine si ne aducea pagini din reviste cu trendurile din mass media din lume. La inceputul anilor ’90 asta era ceva… de neimaginat aproape.

El ne vorbea de CNN, BBC, noi abia aveam 2 masini de scris in toata redactia, care aveau lipsa doua litere dintre cele mai uzuale, R si A,  si 1-2 computere la care noi, muritorii de rand, nu aveam acces.

El, Adrian Sarbu, ne spunea de “data base” si noi scriam stirile Mediafax pe verso-ul fluxurilor de stiri care curgeau gratis de la Reuters sau France Press.

tiriac

Ion Tiriac

Din cand in cand il vedeam pe la noi, rar, pe celebrul Ion Tiriac. Il stiam de la televizor si nu intelegeam ce cauta pe acolo, prin biroul lui Adrian Sarbu. Mi se parea extraordinar ca un om ca Tiriac sa vina acolo. Nu stiam exact care era scopul vizitelor lui.  Ca un jurnalist ce devenisem, am aflat ca era partenerul lui Adrian Sarbu in Mediapro.

In aprilie 1993 am lansat radio PRO FM, un radio care te asculta.  A fost primul mare eveniment la care am participat direct. Cu conferinta de presa, cu cocktail la Cazino Victoria. Am vazut numeroase personalitati pe care le stiam pana atunci doar de la televizor: ministrii, oameni de afaceri, personalitati din presa… De neimaginat.

Apoi in 1994 a venit Mihnea Vasiliu, seful Mediafax, si mi-a spus ca oameni importanti din Mediapro s-au intalnit si au decis ca vom face televiziune de stiri, ca Andrei Boncea va fi seful si ca eu il voi ajuta ca secretar general de redactie la Canalul de Stiri. De ce eu? Pentru ca Boncea ma ceruse in mod special. Ne stiam de mult, eram prieteni. Tot Boncea m-a tras dupa el.

Doamne Dumnezeule, mi-am zis, in urma cu doi ani intrasem in presa si acum deja faceam televiziune??!! Unde naiba venisem??? Ce naiba ma fac??? Ma jur ca atunci n-am dormit multe nopti de emotie si de stress pentru ca nu stiam daca ma descurc si apoi tineam foarte mult la Mediafax, era locul unde ma formasem ca jurnalist. Nu voiam sa plec. Insa nu puteam spune NU unei asemenea oferte si implicit decizii.

M-am dus si am inceput aceasta poveste numita “televiziune”. Un drum lung si frumos.

Din iunie 1994 am devenit secretar general de redactie la Canalul de Stiri – cel care avea se devina PRO TV – care inca nu emitea decat Sport si CNN si doar in Bucuresti. Fara sa stiu televiziune decat ce vedeam la televizor.

A fost o perioada grea si interesanta, in care am descoperit si invatat  ce inseamna televiziunea de stiri, stirea tv, si in general organizarea unei redactii de stiri care era rolul meu de baza.

A fost fabulos, toti invatam aproape in acelasi timp, toti aveam o deschidere uriasa, discutam orice impreuna, mancam impreuna, toti la gramada construiam ceva mare.

Eram maxim 20 de persoane, majoritatea reporteri din Mediafax sau de la ziare. Unii aveau cursuri BBC si aveam un respect foarte mare pentru ei mai ales ca impartaseau cu noi toate cunostintele. Nu exista ora de venire, ora de plecare. Ne trezeam si vedeam direct la servici, stateam pana cand nu mai puteam. Zi de zi.

Adreea Esca

Andreea Esca

Andreea Esca a venit cu noi de atunci. Lasase SOTI si a venit “in blind” cum ar veni. Ea chiar a fost de la inceputul inceputurilor. Andreea facuse cursuri la CNN asa ca Esca ne invata cum sa facem stiri de televiziune. Da, Esca facea asta. Si o facea  bine!  Un om remarcabil, Andreea Esca! Am invatat sa o apreciez si respect in timp.

In primavara anului 1995, la aproape 6 luni de la prima emisie a Canalului de Stiri, am aflat ca vom face o televiziune si mai mare decat asta. Cea mai mare televiziune din Romania. Cu un investitor american foarte bogat. Nu stiam cum il cheama, dar aflasem ca e “patron” de produse cosmetice. Hahahaaaa… Ce minte aveam atunci… Habar nu aveam in ce eram bagati…  Povestea care ne-a schimbat total viata noua si telespectatorilor din Romania.

Adrian Sarbu

Adrian Sarbu

Din august 1995 am inceput sa lucrez cu Adrian Sarbu ca asistenta lui personala.  El se pregatea pentru PRO TV. Stia mai multe  decat noi, cei din jurul lui, cam ce avea sa urmeze. Noi habar nu aveam. Mai bine ca nu am stiut ca poate ne speriam si fugeam.

Ani mai tarziu realizam intr-adevar unde ajunsesem.

Americanul bogat care venise sa facem PRO TV era celebrul Ronald Lauder, fiul lui Estee Lauder, celebra doamna a cosmeticii mondiale.

Ronald era constant in topurile Forbes si in toata presa lumii. Mare personalitate…

Legatura cu el fusese facuta de, cine altul, decat Ion Tiriac. Iar Sarbu, in lumea acestor oameni bogati, a fost vazut ca un om cu mare potential, e adevarat, putin cu fata de mafiot rus, cum ziceau chiar ei, dar genial si cu o mare carisma.

President of the World Jewish Congress (WJC) Ronald S Lauder is pictured in Berlin, Germany, on January 30, 2014. WJC President Ronald S. Lauder said there were still thousands of priceless artworks in the hands of individuals and museums that were stolen from Jews under the Third Reich and said the country was not legally equipped to handle such cases.   AFP PHOTO / DPA/ BRITTA PEDERSEN /GERMANY OUTBRITTA PEDERSEN/AFP/Getty Images

Ronald Lauder

Il vedeam pe Ronald constant, de cate ori venea in Romania, si mi se parea ca visez.  Un om extraordinar, o minte sclipitoare, conectat la tot ce inseamna “power’ la cel mai inalt nivel mondial.

Hmm… Intr-una din vizitele  in Romania, Ronald m-a rugat sa ii tin telefonul mobil si sa ii preiau convorbirile. M-a rugat sa nu il intrerup din sedintele pe care le avea decat daca suna George Bush.

Am asteptat cu groaza si panica sa sune cineva pe telefonul lui Ronald si sa spuna ca e George Bush… Mi-era frica de reactie. Speram sa nu ma balbai. Dar n-a fost sa fie. Hahahaaaaa. Cum ar fi fost sa fie?!!!

L-am cunoscut si intalnit de multe ori pe Ion Tiriac fara de care Adrian Sarbu nu ar fi putut face lucrurile la asa nivel din punct de vedere al conexiilor de la start. Tiriac era  cunoscut oriunde afara si in strainatate de toti oamenii importanti.

Adrian Sarbu i-a multumit intotdeauna si i-a fost recunoscator in felul lui pentru tot ce a facut Tiriac pentru el. Practic, cu el a inceput tot ce a urmat.

Ce lume am cunoscut, ce oameni fascinanti…

Tiriac, cu colectia lui de automobile, cu banii care il claseaza in topurile celor mai bogati din lume, calatorea cu metroul in Londra.

Nu ii era jena sa iti ceara tigari sa fumeze. Tot timpul fuma tigari de la altii. Nu o marca anume, ce aveai. Ne-a spus o data, la o tigara, ca nu isi cumpara tigari pentru ca asa ar fuma mai mult si nu vrea. Ii place sa fumeze din cand in cand si cerea celor din jur.

La inceputul inceputurilor, tin minte ca in agentia Mediafax veneau zilnic diversi invitati straini de-ai lui Adrian Sarbu carora el le prezenta locul ca pe cel care urma sa devina ceea ce s-a intamplat ulterior. Cea mai mare televiziune din Romania, cea mai buna echipa de televiziune din Romania, cel mai important know how de televiziune, de media, din Romania. Noi credeam ca e nebun, zau…  Peste ani, cand ne-am dat seama ca lucrurile astea chiar s-au intamplat, am invatat cu totii sa intelegem ce inseamna sa ai geniu, sa fii vizionar, sa  fii peste medie.

Sa lucrez cu Adrian Sarbu a fost cea mai importanta parte din viata mea.

Am avut increderea si sprijinul lui in fiecare zi. El m-a invatat absolut tot ceea ce stiu astazi.

Sa imi depasesc  limitele, sa fac lucruri pe care sa le las in urma mea si apoi sa ii invat si pe altii ceea ce stiu eu.

Voia sa stiu tot ce stia el. Sa fiu langa el la toate intalnirile si sedintele. De multe ori, la inceput, ma plictiseam si ma alintam ca un copil, spunandu-i ca la unele sedinte nu vin. Insista sa stau langa el mereu.

Avea nevoie cateodata sa stie daca a facut si spus bine sau nu. In plus, el nu isi nota aproape niciodata nimic. Eu notam ce trebuie si revedeam impreuna. Mai scria si el din cand in cand doua, trei cuvinte, intr-un fel pe care nimeni in afara de mine nu il descifra. Cateodata nici el.

Mi-era jena sa ii spun la inceput cand gresea. Apoi am invatat cum sa ii spun sa nu para ca a facut ceva  rau.

Omul care dadea deadline-uri  si sarcini avea groaza sa primeasca asa ceva… Statea pana la limita, iar asta ma tinea pe mine in presiune.

Ce era simplu, previzibil si usor de facut, la el se transforma in ceva complicat si, la final, deosebit de interesant. Nu suporta lucrurile simple. Totul era cu regie, cu personaje, cu actiune multa. Parea ca el e marele regizor si noi actorii lui preferati.

Isi petrecea mult timp cu creativii si incerca sa ii faca sa inteleaga ca nimic nu este dat asa cum e. Totul poate fi schimbat, transformat si asta depinde de noi.

In toata perioada petrecuta alaturi de el nu am vazut preocupare mai mare fata de oamenii cu care lucra. Voia sa fie sanatosi, acasa sa le fie bine, orice problema personala o aveau, ii incuraja sa vina la el sa ii ajute. O facea. Consuma mult timp si energie pentru asta.

Ca tot am vorbit in fiecare episod de salarii, da, oamenii din PRO TV aveau cele mai mari salarii din media din Romania. Le meritau pentru ca faceau lucruri extraordinare. In plus erau recompensati pentru orice lucru extraordinar pe care il faceau.

Adrian Sarbu avea nevoie sa aiba contact permanent cu oamenii lui, cu toti angajatii. El spunea sarumana tuturor femeilor pe care le intalnea in sediile firmelor si un salut insotit de un zambet cald  tuturor.

In sediul PRO TV din Pache Protopopescu aveam birourile la etajul 6.

El urca si cobora etajele zilnic, de cate ori iesea si intra din sediu, doar ca sa se intalneasca cu oamenii lui, sa ii vada, sa le ia pulsul. Le zambea, ii saluta, ii intreba ce fac.

Majoritatea ii vorbeam cu “domnul Sarbu”. Intr-o dimineata mi-a spus venind la birou ca el vrea ca de azi inainte lumea sa ii spuna pe nume si eu sa fiu prima care o fac.  Mai frate, a cazul tavanul pe mine. Mi s-a inclestat gura. Nu puteam sa fac asta nicicum. M-a rugat, a insistat, i-am spus ca nu pot si nu pot. Mi-a zis ca sunt incapatanata si ca o sa imi taie din salariu daca nu fac asta. In gluma, evident, dar incerca sa ma determine cu orice chip sa fac asta. Nu am putut. I-am spus sa imi taie salariul de cate ori vrea ca nu o fac. Rand pe rand, cine intra la el in birou era rugat sa ii spuna pe nume. Toti o faceau. Unii mai jenati, altii direct.

Imi aduc aminte de episodul venirii lui Andi Moisescu la el in birou. Rugat sa ii spuna pe nume, Andi a replicat, haios cum a fost mereu “Pai de ce n-ai zis asa, mai Adriane, ma…”. Andi a fost printre primii care i-au spus pe nume. Un alt om deosebit, creativ, dedicat, este Andi Moisescu, cu care am avut bucuria sa lucrez ani multi.

In toata perioada asta, nu stiu ce sa spun din viata mea personala care se confunda 99% cu cea profesionala. De fapt nu stiu unde incepea si se termina una sau cealalta. Ca tot omul, aveam de rezolvat si probleme personale de care evident nu aveam timp niciodata. Stiti cum e, de profesie “rezolv tot”, pe-ale mele, niciodata. Incercam sa le rezolv la limita, in special cand era Adrian Sarbu plecat din tara, altfel nu aveam timp. Dar nici atunci, pentru ca ramaneam pe pozitie. Cel mai busy slot devenea asadar cel cand el era in avion. Hahahaaaa. Atunci alergam de capiam sa rezolv tot.

Oamenii din PRO se invatasera la inceput ca nu sunt cautati cand pleaca el din tara. Asa ca aflau din timp cand pleca si, cand el era deja in drum spre aeroport, ei isi luau mini-vacanta. Surpriza!!! Ei nu stiau ca lui Adrian Sarbu ii era oarecum teama de zbor cu avionul si putea sa se razgandeasca sa plece chiar in aeroport. De vreo cateva ori s-a intors si nimeni nu mai era la birou.

Adrian Sarbu a luptat mereu impotriva tuturor.

Nu i-au fost alaturi decat oamenii lui, din companie, doar in ei si-a gasit aliatii. L-am sprijinit toti neconditionat. Cei care am fost de la inceput. Si mereu, cred, s-a simtit in siguranta alaturi de noi.

Au fost presiuni imense, tot timpul. In special politice.

Tot ce a facut a facut pentru companie, pentru PRO TV. Sa mearga in continuare si sa nu se poata atinge nimeni de ea, sa nu poata schimba nimeni in rau viata propriilor angajati.

Am trait alaturi de el momente extrem de grele in care nu stia incotro s-o apuce. Incerca sa sa inteleaga de ce parteneri, angajati sau prieteni puteau sa tradeze. Era dezamagit si trist de fiecare data in asemenea momente. Nu intelegea “de ce”.

Eu stiam insa si partea cealalta a lucrurilor si nu ii spuneam adevarul doar ca sa il protejez.

Oamenii oboseau, nu puteau tine ritmul cu el forever. Mintea lui era mult peste ale noastre insumate, vedea mult inainte.

Oamenii lui voiau liniste, familie, timp sa il dedice familiei, sa fie oameni normali, obisnuiti, cum nu fusesera pana atunci.

In PRO TV totul era in afara normalului, viata ta era PRO TV si… restul.

A avut mereu o slabiciune pentru Stiri. Si le-a acordat o atentie deosebita. Stirile PRO TV si Mediafax au fost pentru el mereu ceva foarte special.

Eram impreuna parte a fiecarui eveniment important de Stiri si ne placea sa mergem in redactia stirilor sa asistam la adrenalina de acolo.

Mereu a vrut sa schimbe. Sa faca lucruri mari.

A visat sa faca cel mai mare grup media din sud-estul Europei si a reusit. Nimeni nu poate nega asta si nimeni din piata media nu poate sa ignore asta.

A fost si ramana mintea geniala care a creat PRO TV si MEDIAPRO.

Si care ne-a adunat pe noi toti in jurul lui.

Spunea ca nimeni nu e de neinlocuit cand era tradat si parasit de oameni in care investise, dar era trist cand se intampla asta. Si dezamagit.

Am avut sansa sa fiu langa el, foarte aproape, timp de 10 ani, minim 12 ore pe zi.

Au fost momente importante pe care le-am trait impreuna, au fost multe probleme pe care le-am rezolvat impreuna.

Mi-am dat demisia de n-spe ori in momente de oboseala si de nemultumire pentru unele decizii pe care le lua in special cu oameni care nu meritau atentia lui. Ulterior am vazut ca acesti oameni au fost primii care s-au detasat mult prea usor de el. Te judeca pentru un leu si dadea fara sa clipeasca milioane.

Cand imi dadeam demisia, aveam obiceiul caraghios ca imi luam geanta si plecam, fara telefon, fara sa spun unde plec.  Dezertam pur si simplu.  Ma saturam si vroiam sa renunt la tot. Si la acest “tot” visa atunci oricine.  Eram invidiata pentru pozitia mea. Lumea ma vedea intr-o aura de parca eram in ceruri, nu in biroul meu de la etajul 6. Nimeni nu stia cat stres, cata munca, cate renuntari presupune acest “tot”. Doar el stia.

Ma intorceam insa mereu si el imi zambea si ma coplesea cu atentia lui de tata pe care nu il mai aveam de multa vreme si, in gandul meu, de cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata.

Va urma.

P.S.: With love for OSP!

Hai cu Shareu'!
Da-mi niste stele!
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (35 votes, average: 4.69 out of 5)
Loading...
Profile photo of Doina Gradea
Scrijelit de:

La inceput a fost Mediafax. Apoi PRO TV. Apoi a venit OSP. Imi place sa o iau mereu de la inceput si sa fac lucrurile sa se intample. Asta e destinul meu.

31 Comentarii

Poti lasa si tu un Comentariu folosind forma de mai jos.

  1. Zexe
    Posted on Reply

    Nu prea inteleg. Un om atat de luminat precum spui, s-a dedat, cel putin dupa cum spun, deocamdata, procurorii, la niste gainarii economico-juridice, la mintea oricarui tepar de rand. Om trai si om vedea …

  2. Marius Iancu
    Posted on Reply

    Foarte tare.. Imi place ca scrii propozitii scurte. E foarte usor de citit. Asta despre forma…continutul imi place foarte mult. Citesc tot si astept tot mai multe articole. Ai un stil comico-acid care mie mi se pare genial. Despre Sarbu mai auzeam pe la Radio Guerilla de la Dobro si Craio ca era un fel de faraon la Pro. Dar pentru un om care iubeste stirile cum e Sarbu am si eu o nedumerire: Stirile de la ora 5 …?

Comenteaza daca te tine

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Newsletter

  • Aboneaza-te la Newsletterul nostru si primeste gratuit articolele pe email de indata ce apar pe blog.

Salvam Teatrul!

"Am nevoie de renovare, nu joc teatru!" - Teatrul Bazilescu

  • O campanie de responsabilizare sociala a comunitatii "Oare sunt un porc?"
  • Sign | Join

Comentarii Recente

 
  • Gandul zilei de Gicuta

    Omul este o persoana umana!

Evenimente Curente

Afla primul ce se intampla la noi in Comunitate.

 
 
Salvam Teatrul!

Salvam Teatrul de vara din Parcul Bazilescu

  • "Am nevoie de renovare, nu joc teatru!" - O campanie a Comunitatii OSP
  • Sign | Join
 
 
Aegerile OSP

Comunitatea de Proiecte - Un Eveniment OSP 2016

  • Implica-te si tu! Voteaza Proiectul tau preferat sau propune un Proiect si devino admin OSP!
  • Participa | Trimite